Actualizați browserul.

Se pare că utilizați o versiune veche a browserului Microsoft Edge. Actualizați browserul pentru a vă bucura de cea mai bună experiență cu site-ul web Busch.

Flacoanele din sticlă pentru vaccinul anti-corona sunt fabricate utilizând tehnologia vidului de ultimă generație de la Busch Vacuum Solutions. Imagine: © Gorodenkoff – stock.adobe.com.

Vidul asigură depozitarea în siguranță a vaccinului anti-corona

În prezent, vaccinarea reprezintă un subiect esențial la nivel mondial. Se pare că doar vaccinarea la scară largă împotriva COVID-19 face posibilă revenirea la o viață normală. Prin urmare, fabricația vaccinului se desfășoară cu toată viteza. Vaccinul lichid este introdus în mici flacoane din sticlă. Acestea sunt produse cu ajutorul vidului.
Pentru a garanta eficiența maximă a vaccinului, alegerea recipientului din sticlă potrivit este de o importanță crucială. Sticla borosilicată este singura care dispune de toate caracteristicile necesare. Această sticlă specială este extrem de rezistentă la substanțe chimice și, în mod particular, la căldura mediului exterior, un aspect crucial pentru depozitarea vaccinului. Sticla suferă o dilatare minimă generată de modificările de temperatură din mediul exterior, iar vaccinul din interiorul flacoanelor din sticlă rămâne, astfel, protejat în mod optim și stabil.
Tehnologia vidului de la Busch Vacuum Solutions este utilizată pentru fabricația flacoanelor din sticlă.
În timpul procesului de topire, aceasta ajută la extracția aerului captat în masa de sticlă lichidă. Astfel este asigurată calitatea optimă a produsului, fără incluziuni. Iar în timpul procesului de formare a masei de sticlă, vidul joacă și el un rol esențial pentru stabilitatea și aspectul omogen al flacoanelor. Datorită vidului de la Busch, flacoanele din sticlă dispun de caracteristicile optime pentru păstrarea în siguranță a vaccinului anti-corona până la injectare.