Apa din izvoarele naturale nu este apă pură. Aceasta este plină de alte minerale și gaze, dizolvate în timp. Soluțiile de vid de la Busch sunt utilizate pentru degazarea apei înainte ca aceasta să ajungă în sticlă.
Apă minerală naturală: chiar dacă puteți vedea această inscripție pe etichetă, toată apa trece prin anumite procese pentru a se asigura potabilitatea acesteia. Orice sursă de apă are propria compoziție chimică unică, un rezultat al amestecului dintre mineralele dizolvate și gazele conținute de apă. Mineralele precum sodiul și magneziul sunt lăsate în apă, pentru a-i conferi acesteia gustul distinctiv, dar gazele precum oxigenul, dioxidul de carbon și azotul trebuie eliminate înainte de îmbuteliere sau de utilizarea apei pentru alte alimente și băuturi.
Un gust mai bun după mai mult timp
Apa cu conținut de oxigen suplimentar sună ca o altă găselniță în materie de sănătate, dar gazele dizolvate în apă pot provoca probleme. Prea mult oxigen duce la oxidare, care accelerează alterarea alimentelor sau a băuturilor și chiar poate reduce valoarea nutrițională, prin distrugerea vitaminei C și a altor antioxidanți. Reducerea acestor niveluri de oxigen mărește durata de depozitare și stabilitatea alimentelor sau a băuturilor, adică ajunge la consumator exact cu mirosul și cu gustul așteptate de acesta.
Transformarea stărilor de agregare: readucerea gazului în starea de vapori
Dar cum puteți scoate un gaz dizolvat dintr-un lichid? O modalitate de degazare a apei este utilizarea vidului. Apa este extrasă din puț și pompată în rezervoare de degazare de mari dimensiuni. Aici intră în acțiune pompele de vid. Prin supunerea la vid a apei din puț, gazul dizolvat devine mai puțin solubil și mai ușor de separat. Gazele revin în starea lor de vapori, se ridică sub formă de bule în partea de sus a lichidului, apoi sunt extrase, lăsând în urmă apa degazată, care poate trece la următoarea etapă de procesare. Busch oferă pompe de vid care realmente nu necesită întreținere, ideale pentru procesele de degazare din industria alimentelor și băuturilor sau pentru alte sisteme care extrag apă naturală.
Fără gaze în sticlă
Degazarea apei minerale cu puterea vidului
Apa cu bule
Apa carbogazoasă pare a fi o invenție umană recentă. Până la urmă, apa pe care o vedem în jurul nostru în râuri, lacuri și mări nu este carbonată. Și este adevărat că bulele din cea mai mare parte a apei carbogazoase sunt adăugate. După degazarea pentru eliminarea gazelor mai puțin dezirabile, temperatura este redusă, iar gazul carbonic este pompat înapoi sub înaltă presiune, unde se dizolvă. La deschiderea sticlei, această presiune este eliberată, iar apa și CO2 se separă din nou. Bulele de dioxid de carbon ies la suprafață, conferindu-i băuturii acel fâsâit distinctiv.
Totuși, unele tipuri de apă minerală chiar au bule în starea lor naturală. Această calitate „înțepătoare” este o moștenire lăsată în zonele în care au existat vulcani activi, cum ar fi regiunea Eifel din Germania. Răcirea magmei la mare adâncime sub pământ a dat naștere dioxidului de carbon, care, pe drumul său către suprafață, s-a amestecat cu apa întâlnită în cale, repetând același proces utilizat în fabricația în masă de astăzi, dar fără niciun fel de intervenție umană.
Apa carbogazoasă pare a fi o invenție umană recentă. Până la urmă, apa pe care o vedem în jurul nostru în râuri, lacuri și mări nu este carbonată. Și este adevărat că bulele din cea mai mare parte a apei carbogazoase sunt adăugate. După degazarea pentru eliminarea gazelor mai puțin dezirabile, temperatura este redusă, iar gazul carbonic este pompat înapoi sub înaltă presiune, unde se dizolvă. La deschiderea sticlei, această presiune este eliberată, iar apa și CO2 se separă din nou. Bulele de dioxid de carbon ies la suprafață, conferindu-i băuturii acel fâsâit distinctiv.
Totuși, unele tipuri de apă minerală chiar au bule în starea lor naturală. Această calitate „înțepătoare” este o moștenire lăsată în zonele în care au existat vulcani activi, cum ar fi regiunea Eifel din Germania. Răcirea magmei la mare adâncime sub pământ a dat naștere dioxidului de carbon, care, pe drumul său către suprafață, s-a amestecat cu apa întâlnită în cale, repetând același proces utilizat în fabricația în masă de astăzi, dar fără niciun fel de intervenție umană.