Procesul de epurare a apelor reziduale: de la canalizare la siguranță

Epurarea apelor reziduale este un proces esențial pentru transformarea apelor menajere în apă curată, reutilizabilă – iar echipamentele de suprapresiune joacă un rol vital în acest sens. Această călătorie implică mai multe etape de eliminare a poluanților și contaminanților, asigurându-se că apa epurată îndeplinește standardele de mediu și de siguranță necesare. În acest articol, vom descoperi etapele implicate în epurarea apelor reziduale, vom explora diferite tipuri de stații de epurare și vom examina tehnologiile de suprapresiune care fac posibilă această transformare.

Ce înseamnă epurarea apelor reziduale?

Epurarea apelor reziduale descrie orice metodă utilizată pentru îndepărtarea contaminanților, astfel încât efluentul rezultat să poată fi reintrodus în siguranță în mediul natural. Metodele exacte și gradul de epurare a apei depind de tipul de apă reziduală și de instalație. Multe dintre aceste metode utilizează suprapresiunea pentru recirculare și aerare pentru a crește eficiența procesului de epurare.

Experiență în suprapresiune pentru soluții eficiente pentru apa reziduală

În domeniul epurării apelor reziduale, soluțiile de suprapresiune joacă un rol fundamental în îmbunătățirea eficienței operaționale și a fiabilității. Compresoarele și suflantele sunt proiectate pentru a optimiza debitul de aer în cadrul proceselor de epurare, în special în sistemele de aerare și recirculare. Acestea introduc oxigenul în procesul nămolului activat – procesul biologic care descompune contaminanții dizolvați în apa reziduală municipală – și asigură distribuția uniformă a oxigenului în rezervor. Prin controlul exact al suprapresiunii, aceste soluții reduc consumul de energie și cerințele de întreținere ale stației de epurare a apelor reziduale.

Experiența noastră în tehnologia de suprapresiune oferă asistență pentru îmbunătățiri continue în industria apelor reziduale. Tehnologia optimă crește eficiența oxigenării în cuvele de aerare, îmbunătățește eficiența separării în denisipatoare și stimulează producția de biogaz.

Citiți mai multe despre soluțiile de suprapresiune pentru procesarea apelor reziduale.

Tipuri de stații de epurare a apelor reziduale

Există mai multe tipuri diferite de stații de epurare a apelor reziduale, cu procese ușor diferite, optimizate pentru a epura cel mai bine un anumit tip de apă reziduală.

Cele șase etape de epurare a apelor reziduale

Fiecare tip de stație de epurare urmează o procedură ușor diferită pentru a face sigură apa reziduală pe care o procesează. Cu toate acestea, multe dintre etapele individuale sunt aceleași. Cele șase etape descrise mai jos sunt cele utilizate de obicei în cea mai comună instalație de epurare: stațiile municipale de epurare a apelor reziduale.

1. Colectarea apelor reziduale: prima etapă a procesului de epurare a apelor reziduale este colectarea acestora. Apa reziduală provenită din locuințe, birouri, magazine și anumite industrii, precum și din sistemele de canalizare stradală, ajunge la stația municipală de epurare a apei reziduale printr-o rețea de canalizare. Stațiile de epurare industrială, agricolă și a levigatului au de obicei trasee mai scurte, deoarece apa reziduală tinde să fie epurată la fața locului. În unele cazuri, efluenții industriali sunt epurați în prealabil și apoi transportați la stația de epurare municipală pentru procesare finală.

2. Epurare preliminară: procesul de epurare începe cu o etapă esențială de filtrare. Sitele cu bare interceptează obiectele mari care au ajuns în sistemele de canalizare, cum ar fi gunoiul, articolele de îmbrăcăminte sau crengile. Denisipatoarele – cunoscute și sub denumirea de camere de pietriș fin sau rezervoare de eliminare a pietrișului fin – sunt esențiale pentru a le permite particulelor mai mici, cum ar fi nisipul și pietrișul, să se decanteze și să fie eliminate. Această etapă poate fi accelerată și eficientizată prin utilizarea suflantelor. Acestea recirculă apa, determinând reziduurile mai grele să cadă în partea de jos, iar bucățile mai ușoare să rămână în suspensie. Astfel se evită acumularea de nămol și se asigură o mai bună separare a deșeurilor. Acest lucru are mai multe avantaje: prin îndepărtarea pietrișului fin și a nisipului, pot fi prevenite deteriorările echipamentelor și conductelor din aval, reducând, de asemenea, frecvența și costul întreținerii. De asemenea, asigură faptul că procesele ulterioare trebuie să trateze numai materia organică, ceea ce îmbunătățește în cele din urmă calitatea efluentului final.

Aflați mai multe despre denisipatoare.

3. Epurare primară: bazinele de decantare joacă un rol vital în separarea solidelor de lichide. În etapa de sedimentare primară, solidele rămase după procesele de filtrare coboară lent până la fundul rezervorului. Acolo, acestea formează un nămol care poate fi îndepărtat și eliminat.

4. Epurare secundară: epurarea secundară este etapa principală de purificare. Cunoscut și sub denumirea de nămol activat, acesta este un proces biologic care utilizează imensul ecosistem al microorganismelor prezente în mod natural în apa reziduală. Acestea digeră compușii organici dizolvați în apă, precum și orice particule în suspensie care au trecut prin procesele anterioare. Pe măsură ce microbii se hrănesc, aceștia se înmulțesc, formând colonii mari, care pot fi filtrate ulterior ca solide în bazinul de decantare secundară. Totuși, pentru ca acest proces să funcționeze eficient, bacteriile au nevoie de o concentrație ridicată de oxigen în bazin. O suflantă sau un compresor introduce un flux constant de bule de aer prin difuzoare, crescând nivelurile de oxigen de care bacteriile au nevoie pentru a prospera. Mișcarea pe care o creează aceste bule de aer generează, de asemenea, recircularea apei, pentru a se asigura că oxigenul este distribuit în mod egal.

Citiți mai multe despre aerare.

5. Epurare terțiară: apa este acum epurată, dar încă poate conține o cantitate mică de agenți patogeni și bacterii dăunătoare. Ca urmare, multe stații de epurare a apelor reziduale includ un proces de dezinfectare, lăsând în urmă apă care poate fi reintrodusă în siguranță în sistemele publice de alimentare cu apă sau în ecosistemele acvatice sensibile. Apa poate fi supusă unui tratament cu ultraviolete sau poate fi amestecată cu clor și ulterior declorurată. Apoi poate fi eliberată.

6. Tratarea nămolului: această etapă procesează nămolul colectat în timpul procesului de epurare primară și secundară. Utilizarea produsului finit dictează modul în care acesta este epurat – poate fi incinerat, trimis la groapa de gunoi sau utilizat ca îngrășământ. O metodă de reducere a cantității de nămol este digestia nămolului, un proces care, la fel ca procesul nămolului activat, utilizează microorganismele naturale prezente în nămol. Acestea digeră nămolul, generând un produs secundar regenerabil și sustenabil, care poate fi utilizat pentru a genera energie: biogaz, un amestec de metan și dioxid de carbon. Suprapresiunea joacă un rol esențial în bazinul de fermentare prin recircularea biogazului. Pe măsură ce microorganismele produc biogaz, acesta formează bule până în partea superioară a bazinului. Acolo, acesta este aspirat și comprimat cu ajutorul unui compresor. Cea mai mare parte este apoi înmagazinată sau injectată în rețeaua de alimentare cu gaze. Cu toate acestea, o parte din gaz este încălzită și reinjectată în partea inferioară a bazinului, formând bule. Acestea își găsesc drumul înapoi până la suprafața nămolului, iar procesul se repetă. Astfel, nămolul din bazin este menținut în mișcare constantă, asigurând o distribuție uniformă a căldurii, a solidelor și a bacteriilor. În cele din urmă, acest lucru îmbunătățește eficiența procesului.

Aflați mai multe despre recircularea biogazului.

Citiți despre modul în care este generată energia într-o stație de epurare a apelor reziduale.