Tehnologia vidului permite răcirea optimă a vaccinurilor împotriva coronavirusului

Maulburg, Germania La sfârșitul anului trecut au fost acordate primele aprobări pentru vaccinurile împotriva coronavirusului. Vaccinarea oamenilor împotriva virusului a început la nivel mondial. În prezent, 608,72 de milioane de oameni din toată lumea au fost deja vaccinați (sursa: www.ourworldindata.org, cifre la data de 03 mai 2021). Tehnologia vidului este, de asemenea, necesară pentru producția și transportul vaccinurilor. De exemplu, răcirea dozelor de vaccin joacă un rol esențial în distribuția globală. Un client al Busch Vacuum Solutions produce frigidere speciale și cutii de transport cu control al temperaturii, ambele produse dedicate vaccinurilor. Astfel, acesta are o contribuție importantă la lupta globală împotriva pandemiei.
Tehnologia vidului de la Busch menține lanțul frigorific în timpul transportului vaccinului împotriva coronavirusului. Foto: © marchsirawit – stock.adobe.com.
Tehnologia vidului de la Busch menține lanțul frigorific în timpul transportului vaccinului împotriva coronavirusului. Foto: © marchsirawit – stock.adobe.com.

Spre deosebire de vaccinurile convenționale, logistica pentru vaccinurile împotriva coronavirusului reprezintă o provocare cu totul nouă. Primul vaccin aprobat provine de la compania farmaceutică germană BioNTech și partenerul american al acesteia, compania Pfizer. Pentru răcirea acestui vaccin nu sunt suficiente frigiderele convenționale, cum sunt cele folosite pentru vaccinurile antigripale. Vaccinul împotriva coronavirusului trebuie păstrat și depozitat la minus 70 de grade Celsius. Numai în acest fel eficiența vaccinului nu are de suferit. 

La construirea unităților speciale de refrigerare, compania din Luxemburg se bazează exclusiv pe tehnologia vidului de la Busch Vacuum Solutions. Vidul este folosit pentru umplerea cu gaze speciale a circuitelor de răcire ale unităților de refrigerare. În urma pandemiei globale, cererea pentru aceste unități de răcire a crescut brusc în ultimele luni, iar compania Busch a făcut față cu succes cerințelor extinse, prin furnizarea de pompe de vid suplimentare. Aceste unități de răcire și echipamente de transport sunt vândute la nivel mondial, fiind utilizate în distribuția vaccinului în toată lumea. Un produs esențial, care se asigură că vaccinul anti-COVID-19 ajunge intact în centrele de vaccinare și că pacienții din toată lumea pot beneficia de atât de necesara vaccinare.


Categorii
Vreți să aflați mai multe?
Contactați-ne direct (Busch România):
+40 770 709 709 Intra în contact